STRUGGLE
Curatoare: Maria Bîrsan
Istoria artei romantizează adesea suferința artistului, proiectându-l înspre o margine în care acesta este solitar, neînțeles și (neapărat) apreciat doar după moartea sa. STRUGGLE este o propunere expozițională care desacralizează acest mit, arătând, prin invitația a șapte artiste și artiști din generații diferite, cum practicile lor sunt influențate în aceeași măsură de îndoială, tragedii personale sau frică, precum și de încredere sau de micile victorii cotidiene. Astfel, procesul artistic nu mai este subsumat suferinței creatorului, ci disponibilității acestuia de a modela sentimentele care îl vizitează în dispuneri palpabile ale afectului său.
Spațiul Studio 7_9 va reuni proiecte artistice din ultimii douăzeci de ani — neterminate, abandonate, care se materializează pentru prima dată cu prilejul acestei ediții #rmhffest sau care, pur și simplu, au lăsat urme pentru destinatarii lor.
Dan Basu
Dan Basu (n. 1983) este un artist care lucrează la intersecția dintre artă video, instalație, fotografie și design grafic. Practica sa este una meditativă, indiferent de mediul ales, și explorează transformările interioare, iar ulterior pe cele exterioare.
Dan este interesat de procesul artistic, de modul în care ideile capătă manifestări materiale și de felul în care acest proces poate fi ghidat și încurajat.
Dumitru Gorzo
Dumitru Gorzo (n. 1975, Ieud, Maramureș) este unul dintre cei mai activi și prolifici artiști vizuali contemporani din România. Absolvent al Universității Naționale de Arte din București, secția Pictură, Gorzo este co-fondator al grupului Rostopasca și este cunoscut pentru practica sa multidisciplinară care îmbină pictura, sculptura, instalația și intervenția în spațiul public.
A expus pe larg atât în România, cât și internațional — la New York, Paris, Berlin, Viena, Basel, Bruxelles sau Dublin — în galerii, muzee și spații alternative.
Daniela Pălimariu
Daniela Pălimariu (n. 1986) este o artistă vizuală care activează în București. Practica sa artistică cuprinde medii și obiecte locuibile, instalații, evenimente semi-private și desene, toate punând accentul pe ambiguitatea relațiilor umane, nevoia de spațiu personal, joacă și subversiuni cotidiene.
Daniela este una dintre cofondatoarele spațiului artistic Sandwich din București (din 2016) și, din 2023, codirectoare artistică a RAD Art Fair. Lucrările sale au fost expuse la Galeria Nicodim, Galeria Ivan, tranzit.ro, Galeria Catinca Tabacaru, Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Salonul de Proiecte, Sandwich, Himera, C5 Gallery și C5CNM Beijing, precum și la LISTE Art Fair Basel și ART021 Shanghai. A fost, de asemenea, artistă în rezidență la Message Salon Zurich (CH), The Model (IRL), Nida Art Colony (LT) și EstNordEst (Quebec, CA). Lucrările sale au fost instalate și în spații publice din Innsbruck (AU) și Beijing (CN), precum și la RAD Sculpture Park (2023, 2024, 2025).
Cristian Răduță
Cristian Răduță (n. 1982) trăiește și lucrează în București, România. Este unul dintre cofondatorii grupului Sandwich. Practica sa artistică cuprinde sculptură, obiecte și instalații care izvorăsc adesea din situații ipotetice sau absurde, populate de personaje pline de umor și ironie subtilă. Răduță este interesat în special de tensiunile și relațiile generate de materialele industriale și de bricolaj pe care le folosește, explorând modul în care materia însăși poate schimba sensul și narațiunea.
Lucrările sale se regăsesc în colecții precum Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), Clay & Glass Gallery din Ontario, Art in Embassies Collection (SUA) și Art Collection Telekom, precum și în colecții private din Europa, Statele Unite și Canada. Expozițiile sale personale au fost prezentate la Nicodim Gallery (Los Angeles și București), CLC Gallery Venture (Beijing), Sandwich, Institutul Prezentului și la Art Basel Hong Kong.
De asemenea, a participat la numeroase expoziții de grup și bienale, printre care Art Encounters (Timișoara), UCCA Lab (Beijing), Rotor Art Space (Graz), Billytown (Haga), Nida Art Colony (Lituania), Kunsthalle Bega, MNAC și Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb.
Dumitrița Răzlog
Dumitrița Răzlog folosește fotografia pentru a deschide o fisură pentru imaginație, transformând imagini în metanarațiuni vizuale ce reflectă experiența cotidiană în epoca internetului și a tehnologiei deepfake.
Născută în Republica Moldova, a studiat Arta Murală la București și a beneficiat de două burse în Italia, unde și-a definit limbajul vizual. Este doctorandă la Universitatea Națională de Arte din București și Accademia di Belle Arti din Bari, unde cercetează post-fotografia în relație cu practica sa artistică.
Îi plac ricotta și zilele de vară pe balcon. Visul ei este pacea pe pământ.
Nadina Stoica
Nadina Stoica (n. 1997, România) este o artistă din Constanța, stabilită în București. A absolvit studiile de licență și master în cadrul departamentului de Fotografie și Imagine Dinamică al Universității Naționale de Arte din București. Practica sa artistică analizează relațiile subtile dintre corp și spațiu, intimitate și peisaj, defragmentarea memoriei și a identității, adesea tratate din punct de vedere psihologic sau fenomenologic. Proiectele sale evoluează prin observație, scriere și experimentare vizuală, poziționând fotografia atât ca instrument de investigație, cât și ca proces reflexiv. Demersul artistic al Nadinei se remarcă prin coerența conceptuală cu care fiecare serie de lucrări contribuie la clădirea mitologiei personale a artistei.
Luminița Apostu Toma
Luminița Apostu Toma (n. 1985) este artist vizual, curatoare și scriitoare din Iași. Practica ei se desfășoară la intersecția dintre reflecția teoretică și producția artistică. A publicat eseuri despre artă și recenzii în publicații precum Suplimentul de cultură, Arhitext, Timpul, Observator Cultural, Contrasens, Kajet Journal și Vector. Ca artist, a participat la expoziții de grup cu instalații (obiect, video și sunet), intervenții site-specific și lucrări bazate pe text, care explorează relația dintre artă și viața cotidiană. Este interesată de felul în care școlile și instituțiile de artă îi schimbă pe oameni atunci când arta devine muncă.
Maria Bîrsan — Curatoare
Manager cultural și curatoare, Maria Bîrsan activează la intersecția dintre cercetare curatorială, producție artistică și construcție de comunități. Este Gallery Director la Sandwich Gallery și fondatoare a Sandwich Library, un spațiu hibrid dedicat artelor vizuale și studiilor curatoriale, cu locația fizică în Atelierele Malmaison. Crede cu tărie în spațiul public ca resursă culturală.