rmhffest-logo Layer 1 flex-col items-center
EN

Cristian Lupșa, Elena Stancu & Cosmin Bumbuț în dialog

Între două lumi: Costul emoțional al migrației

Cristian Lupșa

Cristian Lupșa

Cristian Lupșa e jurnalist, editor și povestitor. Între 2009 și 2022 a condus DoR, o publicație digitală și tipărită care a fost un reper în jurnalismul independent românesc. Anual găzduiește The Power of Storytelling, o conferință internațională care are loc la București. Conduce juriul de preselecție al European Press Prize, scrie newsletterul ocazional Draft Four, lucrează cu jurnaliști tineri, sprijină redacții locale și regionale și crede în continuare că poveștile adevărate, spuse bine, pot apropia, vindeca, inspira și schimba lumea.


Elena Stancu Cosmin Bumbuț

Elena Stancu & Cosmin Bumbuț

Fotograful Cosmin Bumbuț și jurnalista Elena Stancu documentează de șase ani și jumătate comunitățile de migranți români din Europa. Până acum au călătorit în 12 țări și au publicat peste 130 de reportaje despre muncitorii sezonieri din Germania, doctorii și asistentele din Anglia, angajații în turism din Portugalia, fermierii din Norvegia, electricienii navali din Danemarca, cercetătorii din Suedia, studenții din Olanda, femeile care lucrează la curățenie în Spania sau care îngrijesc bătrâni în Italia.

Cei doi călătoresc cu un campervan și devin parte din viețile celor pe care îi documentează, iar proiectul lor surprinde munca, viața cotidiană și procesul de integrare prin care trec migranții români și familiile lor transnaționale.

Proiectul Plecat este cel mai amplu proiect documentar despre migrația românilor în Europa. Proiectul urmărește, din interior, viețile românilor din diaspora: procesele de integrare în noile societăți, echilibrul fragil dintre dorul de acasă și nevoia de apartenență, viața familiilor transnaționale și modul în care migrația transformă identitatea, valorile și relația cu România. Este un demers jurnalistic de profunzime, care pune în lumină realitatea emoțională și socială a unei generații care schimbă, în același timp, România și Europa.

Au publicat reportaje despre sărăcie extremă, violență domestică, comunități marginalizate de romi, viața în penitenciare, criza de medicamente, abandon școlar și migrație. Materialele lor au apărut în Marie Claire, Esquire, National Geographic, Libertatea și HotNews.ro.

Au realizat două filme documentare: Ultimul călărar (2016), despre o familie de romi din sudul României care emigrează în Franța, și Rezidentele (2018), despre primul centru din România pentru deținutele cu boli mintale. În 2017, au publicat volumul de reportaje Acasă, pe drum (Humanitas).