Adopția e un subiect despre care se vorbește puțin — și adesea în termeni abstracți: cifre, dosare, liste de așteptare. La Romanian Mental Health Film Festival pornim un dialog cu o poveste reală și pași concreți.
Voi împărtăși din parcursul meu, de la intenția de a deveni mamă adoptivă singură la o familie de trei netradițională, cu împărtășirea deopotrivă a pașilor lesne și anevoioși ai acestei povești. De pildă, cred că te va surprinde că partea de preadopție e mai accesibilă decât îți imaginezi. Ce vine după e mai complex — dar merită fiecare pas.
E prima dată când vorbesc despre asta în public. O fac pentru că simt că adopția merită mai mult spațiu în conversațiile noastre — și nu neapărat pentru că mii de copii din România așteaptă o familie, ci și pentru că cel puțin tot atâția adulți nu știu încă câtă bucurie îi așteaptă.
Un dialog pentru oricine vine cu curiozitate — fie că se gândește la adopție, fie că vrea pur și simplu să înțeleagă o realitate despre care știm mai puțin decât credem.
Pasionată de terrapie și de relația cu Gaia — mama Pământ, îmi reintru în fire prin arta botanică și grădinărit, când apuc. Sunt (re)cunoscută ca ecologistă la Mai bine și, nu de puține ori — pentru a mă apăra de etichetele de teribilistă sau radicalistă — am subliniat că sunt și ecolog, cu ceva studii interdisciplinare în domeniu, inclusiv un doctorat pe tema descreșterii economice. Toate studiile și experiența nu m-au influențat sau ajutat nicicum în devenirea mea ca mamă adoptivă — decizie pe care nu am luat-o nici din rațiuni ecologice, nici biologice.