Când am crezut că cea mai serioasă relație a mea se va sfârși dintr-un nimic, am scris poate cea mai atentă proză scurtă. Când a murit bunicul în grija căruia am reușit să ies din brațele unui tată violent, mi-am transformat cele 7h pe care le făceam din București până în Iași cu autobuzul în cea mai lungă perioadă de scris. Când am rămas alături de alte 3 femei din familia mea, închisă în casă în izolare și carantină pe durata pandemiei, am citit și am scris jurnale și frânturi de gânduri dureroase, dar atât de inspirate. 

Scriu aproape zilnic. Așa e natura muncii mele. Însă deși exercițiul scrisului este constant, nu pot să nu observ că cele mai inspirate zile sunt și cele mai proaste. Sunt zilele în care niciun proiect nu merge bine, cafeaua e amară și nici cel mai bun TV show nu-mi calmează gândurile și anxietatea. Inspirația și cele mai creative gânduri îmi bat la ușă atunci când sunt tristă; când jelesc pierderea unui om drag sau atunci când cad în văile melancoliei și când văd realitatea încețoșată - atunci îmi zburdă imaginația. 

Există o conexiune reală între tristețe și creativitate.

Specialiștii studiază conexiunea între creativitate și depresie sau anxietate mai ales în domeniul artiștilor plastici – acolo unde vrei, nu vrei, dai peste multă depresie și melancolie sau chiar alte tulburări mintale: Van Gogh și urechea lui, Rembrandt și melancolia lui corelată cu un posibil saturnism sau speculatul OCD al lui Michelangelo – acești tortured artists.

Dar și oamenii obișnuiți se confruntă cu episoade de creativitate născute dintr-un moment de tristețe, depresie sau melancolie. Și pentru că sunt singura persoană pe care o cunosc suficient de bine încât să răscolesc dedesubturile acestei teorii, iată-mă exemplu – sau cobai.

De ce-mi găsesc inspirația în tristețe?

Încă de când am observat că mi se ascute simțul creativității când sunt tristă sau trec prin perioade de durere și neliniște, am încercat să-mi explic, să găsesc motivul. Și nu – n-am încercat să-mi provoc dinadins durere ca să fiu creativă, nu funcționează chiar așa. Căci neliniștea, tristețea și, după cum zic unii, tulburările mintale, nu sunt suficiente și poate că nici necesare în procesul creativ. 

Și atunci, totuși, de unde vine conexiunea? Există ea sau e doar în imaginația mea și ar trebui să vorbim mai degrabă despre un confirmation bias?

Urmărind procesul meu de creație și scris, aș putea să vin cu câteva explicații care să arate o oarecare corelație între tristețe / durere și creativitate, în comparație cu procesul de creație atunci când totul e roz și curcubeu în lume. 

Îmi iau din tristețe și durere o statornicie pe care nu mi-o dărâmă nimeni până când procesul creativ nu a luat sfârșit. Ignor și reușesc să pun deoparte orice stimuli și variabile externe care m-ar putea încurca atunci când sunt fericită și am speranțe legate de bunătatea vieții trăite. Mă cufund într-o stare de analiză și explorare, cu focus suficient de bine țintit către problema în cauză: durerea și cum trec prin ea. 

Practic, trag cortina în fața lumii exterioare și-n spatele ei îmi dau voie să fiu eu și durerea mea; dau voie gândurilor și sentimentelor mele să existe și să se epuizeze. 

Ce spun studiile despre tristețe și creativitate?

Eddie Harmon-Jones (et al.) a dat un nume experienței mele (și a multor altora), explicând că nu valența de tip negativ-pozitiv a sentimentelor și trăirilor noastre ne influențează creativitatea, ci mai degrabă intensitatea motivațională a acestora. Conform lui Jones, creativitatea va fi influențată mai mult de cât de puternic simți că vrei să abordezi sau să eviți ceva și nu neapărat de cât de bine sau rău te simți.

Chiar dacă tristețea este considerată ca făcând parte din categoria “low motivational intensity”, durerea, pofta sau dorința tind să fie percepute ca motivaționale.

Practic, aceste sentimente pot fi motoare ale creativității pentru că te împing să faci ceva până la capăt: pe mine mă împing să las totul explorând durerea și tristețea ca să o pot scoate afară din mine într-un text, un fragment, o poezie – e o alt fel de stare de flow.

Și vorbind de cortina pe care o trag în fața potențialelor distrageri, tot Eddie Harmon-Jones și colegii lui au observat că intensitatea motivațională mai mare poate restrânge aria de atenție a subiecților, aceștia reușind să-și concentreze mai bine eforturile spre îndeplinirea unui task. 

Iar la un nivel mai complicat, psihobiologic, cercetătorii au găsit dovezi care sprijină o idee și mai interesantă despre creativitate: 

“Rudele biologice (sănătoase din punct de vedere psihologic) ale persoanelor cu schizofrenie au locuri de muncă și hobby-uri neobișnuit de creative și tind să prezinte niveluri mai ridicate de trăsături de personalitate schizotipale* în comparație cu populația generală.”

*Schizotipia constă într-un amalgam de trăsături de personalitate care sunt prezente într-o oarecare măsură la toată lumea. Poți citi mai multe despre studiile care lansează această teorie aici.

Pe lângă asta, creația în sine poate fi și terapeutică pentru cei care se află deja în stări mintale depresive sau suferă. Spre exemplu, scrierea creativă și expresivă poate crește funcționarea sistemului imunitar, iar domeniul emergent al creșterii posttraumatice (posttraumatic growth) arată că oamenii pot transforma adversitatea în creștere creativă.

În cele din urmă, Roger Beaty identifică o combinație care pare să fie câștigătoare în ceea ce privește creativitatea: un mix între starea de euforie care produce speranță și expansiunea ideilor + un calm care oferă focus și concentrare.

Naștem povești din tristețe și ele merită spuse lumii

Oricât de ciudat ar fi, de-a lungul istoriei, au fost observate legături între creativitate și stări mintale precare, fie că vorbim de depresie, melancolie, anxietate sau schizofrenie. Creativitatea nu e totuși legată de o tulburare depresivă în mod implicit. Însă nu rămâne decât să ne întrebăm (și, mulțumită cercetătorilor, să citim răspunsurile descoperite de ei): oare ce ne face creativi? Și în ce măsură ne ajută perioadele grele în creația noastră?

Între timp, eu continui să scriu. O fac și când sunt melancolică, dar și atunci când viața mi se pare însorită. Căci poți naște creativitate din tristețe și ea merită arătată lumii, dar frumosul poate fi născut și din frumos, fără durere și plâns.

Deși, poate nu ar trebui să mai scriu.

Despre autor

Paula Artin, freelance content writer & social media event correspondent. A ales să facă freelancing încă de la începutul carierei, acum mai bine de 6 ani. În căutarea unei voci limpezi, este pasionată să lucreze și să scrie despre domenii precum cultură și entertainment, arta scrisului, travel, freelancing și mental health. Deține unfeldescriitor.com, cuibul ei cu povești scrise pentru evenimente și cultură.